Noapte de mai cu parfum de altădată


Scoala Centrala de FeteA fost iarăşi Noaptea Muzeelor. Bolnavă, singură şi amărâtă, nu puteam totuşi să stau acasă. Aşa că am ieşit pe străzi şi m-am pierdut în mulţime. Sigur că bucureştenii erau la datorie, la căscat gura, la dat cu părerea, la ce-i place românului mai mult – statul la cozi lungi şi dezorganizate. Frumuseţea era că nimeni nu se grăbea, toţi erau veseli şi relaxaţi iar atmosfera era de revelion simpatic cu miros de soc şi salcâm.

Paşii şi-un pont primit de la ARCEN m-au dus către Scoala Centrală de Fete. Ei, da, coane Fănică! Am mai fost dar nu-mi pare rău c-am mai petrecut şi anul ăsta o jumătate de oră la coadă, sub duzii de pe strada Icoanei. Nu e vorbă, că am auzit discuţii interesante în acest timp. Un grup de tineri venise la îndemnul unei fete dintre ei, care absolvise liceul acolo; ca atare, considerau că majoritatea vizitatorilor vor fi fiind foşti absolvenţi. Şi eu, care credeam că mulţimea a fost atrasă prin campania susţinută de pe FB… În faţa mea, două fete flirtau lejer cu-n băiat înalt şi drăguţ al cărui nume, s-a dovedit după vreo 15 minute că îl uitaseră. Au râs toţi din asta. Alte trei demoazele se hlizeau straşnic povestindu-şi ultimele ieşiri mondene. Din una-ntr-alta au ajuns să-şi pipăie sânii pentru exemplificarea anumitor scene controversate din povestire. Noroc de întunericul ocrotitor.

La intrare, ce să vezi? Edmond şi Alberto. Pasămite îşi pregăteau conferinţa de la miezul nopţii, dar eu cred că aveau nişte emoţii cât ei de mari.

Alberto şi Edmond

Alberto şi Edmond

Dar tot ei, inepuizabili, făceau parte şi din echipele de ghidare/informare, tot ei se preocupau de diverse probleme, erau pretutindeni şi tot cu zâmbetul pe buze şi ochii sclipitori răspundeau saluturilor sau întrebărilor. Iar cu o mână, desigur, dădeau din picioare.

Şcoala Centrală, cum o ştiam, elegantă şi cochetă, s-a lăsat încă o dată admirată. Culoarele cu tavane casetate şi vopsite în culori vii  strângeau la mijloc aceeaşi grădină veche şi plină de farmec, pe care atâţia ochi au privit-o prin ferestrele înalte. Sălile cu uşi mari din lemn, se înşiruie cuminţi de jur împrejur.

DSC02417

În holul amfiteatrului, ne aştepta în chip de surpriză o colecţie absolut simpatică de reclame şi anunţuri de la început de secol trecut. Cum ar veni, strămoşii advertising-ului de azi.

Iar la miezul nopţii, cum aşteptam, a avut loc prezentarea despre societatea bucureşteană de acum un veac. Vorbitorii, deşi obosiţi şi surescitaţi, s-au adunat şi, cu şarmul obişnuit, ne-au captat atenţia mai bine de o oră. Au vorbit despre activităţile ARCEN, ne-au prezentat cel mai tânăr membru al lor, elev într-a şasea la Şcoala Centrală, Alexandru Spînu, s-au lăudat un pic (pe drept), au spus glume, s-au completat, s-au autocriticat şi, cel mai important şi mai frumos, ne-au spus poveşti scoase dintre file de istorie.

 

 

La revedere, SCF!

La revedere, SCF!

 

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor?


Prea mainstream? Prea popular? De prost gust?!

Să participi la noaptea muzeelor mie mi se pare o idee bună. Ba, chiar mi-ar plăcea să fie mai des organizate astfel de nopţi. Să vă spun şi de ce.

În primul rând, sunt muzee pe care nu le prind deschise. Au un program mai restrictiv, să zicem, pentru cineva care nu stă weekendurile prin oraş, iar în restul săptămânii munceşte până seara. M-aş mulţumi şi cu program prelungit, „seral” în anumite zile sau perioade, aşa cum are (sau avea) Louvre, program până la 22.00, la un preţ mai mic. Varianta after hours, cum ar veni.

În al doilea rând, sunt expoziţii, muzee care pur şi simplu nu funcţionează în majoritatea timpului şi se activează doar cu prilejul acestei Nopţi deschise. Merită profitat. Personal, aştept Noaptea Muzeelor ca să pătrund în diverse clădiri cărora altfel, le dau târcoale numa’ pe-afară.  Am văzut aşa Şcoala Centrală, Arhivele Statului.

Apoi, e un bun prilej să te plimbi noaptea prin oraş. E lume pe străzi, circulă şi transportul în comun, vremea e plăcută, dacă ai noroc, auzi şi privighetoarea prin vreun colţ de parc.

Sper, cu fiecare an care trece, ca lucrurile să se îmbunătăţească, să apară noi şi noi acţiuni adiacente, să se diversifice gama muzeelor şi exponatelor, să avem de unde alege ceva frumos. Hai să recunoaştem, în Noaptea Muzeelor, semănăm un pic mai mult a europeni, nu vi se pare?

noaptea muzeelor 2013

 

La Primărie, la Scoala de fete, coane Fănică…


Aseară am stat la coadă. O coadă civilizată şi simpatică, dar totuşi coadă de mai bine de o oră. Am aşteptat adică să intru la Biblioteca Centrală Universitară, în cadrul Nopţii Muzeelor. Şi nu mi-a părut rău. Doar ce sosisem de la Peleş, aşa încât, atmosfera regală s-a prelungit prin acelaşi aer somptuos, acelaşi mobilier masiv şi elegant, intrările, ferestrele, tavanele decorate bogat. Pe parcursul vizitei, ne-a însoţit câte un ghid, oferind explicaţii potrivite, nici prea multe, nici superficiale. Nu ştiam decât aula, aşa că restul a fost premieră. M-au impresionat cărţile parţial arse, salvate în distrugerea masivă din 1989. Aripa mai nouă, în clădirea Dacia, fostă a securităţii, are un aspect de navă spaţială. E neaşteptat de aerisită şi modernă.

Mai departe, am zis să bifăm şi la şcoala de fete. Adică Şcoala Centrală. Am ajuns pe ultima sută de metri, deşi era anunţat program de vizitare până la 1 noaptea, abia ne-au mai dat voie înăuntru la 12 şi 10. Iarăşi o alegere fericită. Nu ştiu când s-ar mai putea vedea interiorul acestei clădiri deosebite. Aveau şi ghizi în persoanele unor tineri entuziaşti care dădeau detalii despre clădire, grădina interioară, săli şi amfiteatre, directorii şcolii şi diverse obiceiuri. Oarecum legat de epoca de glorie a locaţiei, într-una din săli, era organizată o expoziţie cu vânzare de pălării unicat din toate timpurile. Predominau cele cu voaletă, pălăriile vintage, toci, paruri cu fel de fel de accesorii şic. Vizitatoarele probau şi se pozau de zor. Vizitatorii îşi dădeau cu părerea. Gazdele au oferit şi ceai de lămâie, pe care însă nu l-am mai prins. Per total, atmosfera era interesantă. Păcat că în celebra grădină interioară era o beznă să-ţi bagi degetele în ochi.

Am mai văzut expoziţia de fotografie World Press Photo, găzduită într-o sală a noii Biblioteci Naţionale. Fotografiile şi reportajele le văzusem propriu-zis pe net, însă eram curioasă de clădirea cea nouă, deschisă cu tam-tam. Dezamăgitor. Am avut acces în câteva spaţii largi, ce-i drept, dar fără personalitate.

Foişorul de foc era luminat şi asaltat de o mulţime de vizitatori. N-am fost curioasă.

Arhivele statului găzduiau o mică expoziţie de fotografii şi documente legate de urbanism şi arhitectură din diferite oraşe ale ţării. Ar fi fost interesant, doar că spaţiul era mic şi oarecum impropriu.

A fost lume multă, după cum spun jurnalele de ştiri, la mai toate muzeele deschise deja tradiţional. E bine, zic.