Fragmente dintr-o călătorie grăbită


Avantajul dacă pleci la 6 dimineaţa la drum este că străbaţi Bucureştiul, cu tot cu Militari, în 20 de minute. Dezavantajul este orbecăiala prin ceaţă pe tot parcursul autostrăzii. Păcat că nu s-a inventat încă navigaţia pe bază de sonar, la maşini. În fine, la Piteşti răsare soarele şi, pe lumină, ceaţa pare mai uşor de înghiţit. Valuri, vălătuci, fuioare, plăpumi mari de ceaţă. În faţă albul de nepătruns, în spate coada de camioane şi tiruri. După ce te obişnuieşti, pare firesc să alergi cu 80, 90 km la oră prin pâclă. E ca şi cum ai fi într-un joc inventat, într-o lume ireală.

Am fost la Cluj. N-am văzut nimic, era ceaţă. Numa’ tot am ocolit catedrale, în căutarea instituţiilor unde aveam treabă.

Oradea, by night. O feerie. Din 11 grade câte fuseseră ziua, spre seară tot au mai rămas vreo 8-9, destule ca să nu îngheţe mâna pe aparatul foto, ca să nu curgă nasul, ca să fie bine. Palatele Art Nouveau decorate cu luminiţe colorate arătau ca în poveştile Disney. Toate turlele şi turnurile erau luminate ca şi cum întregul oraş era un candelabru cu lumânari imense, festive. Crişul Repede curgea învolburat şi întunecat prin matca lui. Orădeni ieşiţi la plimbare, fotografiau sau doar admirau hainele de sărbătoare ale oraşului. Un grup de tineri se hlizeau la o tarabă cu vin fiert. În rest, multă linişte şi normalitate.

Sibiu. Pe înserat, hai-hui prin oraş.

Eu, zâmbitoare dar şovăitoare, acostez un puşti cu rucsac şi păr creţ: Nu te supăra, merg spre centru în direcţia asta? El, surprins, răspunde abia după ce s-a depărtat câţiva paşi: Da, da, sigur. Mergeţi drept, apoi în stânga. Se văd luminile acolo…

Un domn cu o burtă foarte mare, pedalând pe o bicicletă, pe sub Podul Minciunilor vorbeşte la mobil cu glas foarte tare: Da, mă, eu am o centrală termică ce consumă…

Două fete şi un băiat, foarte tineri, în faţa unui magazin de haine, cu vitrine atrăgătoare: Da’ aici am intrat vreodată? zice o fată. Da, am fost când am cumpărat atunci tampoane, răspunde râzând băiatul.

Două fete în Piaţa Mică: Şi era firesc să mă duc, nu? Dar cu ce te-ai îmbrăcat?

Un grup de elevi pe Podul Minciunilor. O fată solidă şi înăltuţă, dar nu mai mare de 12-13 ani, pare să le prezinte obiectivele turistice, se face roată în jurul ei şi turuie explicaţiile. Prind finalul: …Sunt mai multe legende. Una ar fi că dacă fata nu e fată mare, podul se crapă…

Familie lângă bradul  din  Piaţa Mare: Hai mamă, acum apasă. Hai, ai făcut? Ne-ai prins pe toţi frumos? Dă să văd…

Grup pe lângă taraba cu fripturi şi cârnaţi. Bărbatul respectabil amuşinează exponatele aşteptând la rând, să cumpere. O doamnă îl atenţionează: Bunicule, bunicule tu la noapte n-o să dormi, uită-te la mine ce-ţi spun…

Două mămici dolofane cu câte un copil de mână. Una se confesează: Noi am fost şi ieri şi venim şi mâine. E frumos rău…

Două fete cochete: Fată, parcă anul trecut n-au fost aşa luminiţe chiar până în capăt, pe centru, nu?

Cetăţean entuziasmat lângă estrada cu colindători maramureşeni, la telefon: Daaaa, cântă pe scenă cântăreţi populari, e ceva fain de tooot…

Bunicuţă nesigură pe picioare, duce ca pe un trofeu, o punguliţă cu 3-4 plăcinte imense, gen langoş.

Cuplu tânăr cu un copil de-o şchioapă. Ea, îngrijorată, privind către căluşei: Dragă, ştii că pe ăsta mic nu l-am dat în nimic. Hai să-l dăm…

La marginea pieţei, un domn rotofei cu doi ponei – bondoci, cu cozile până la pământ, cu breton, mă rog, ponei în toată legea. Unul e maroniu cu coama blondă, înhămat la un soi de cotigă, gen mini-şaretă, unul e alb cu pete cenuşii, înşeuat. O fetiţă vine strigând: Caii, caii! Rotofeiul întreabă direct: Ia zi, fetiţă, vrei călare sau vrei în căruţă? Fata vrea de-a călare. În timp ce este suită pe poneiul pătat, celălalt, înhămatul fornăie, ceva între strănutat, nechezat şi tuse măgărească. Bunica strigă, fetiţa râde, rotofeiul şopteşte: Ho, cu tata…

Librăria Humanitas. Un client îi explică vânzătoarei că vrea un manual de limba arabă dar care să înceapă cu alfabetul, cu scrisul, nu ghidul de conversaţie oferit. Vânzătoarea îi zâmbeşte: Deci n-o luaţi pe asta? Clientul: Lăsaţi-mă să mă mai gândesc…

Împăratul Romanilor, puţin cam ponosit sub poleială.

Începe o părere de ploaie, mai mult o bură. Nimeni nu se sinchiseşte. Împrejur numai colinde şi murmur de oameni entuziasmaţi.

La trenuleţul electric, care are şi tunel din stânci de mucava şi gară cu peron, părinţi şi copii aşteaptă serioşi ca într-o gară adevărată.

Pe străduţele pustii dar luminate se aude doar scârţâitul cizmei mele drepte şi foşnetul hârtiei din care mănânc un melc cu nucă.

Vulturul Negru vă urează Kellemes unnepeket! adică Sărbători fericite

Vulturul Negru vă urează Kellemes unnepeket! adică Sărbători fericite

Lactobar, pentru cunoscători

Lactobar, pentru cunoscători

Crown Pub

Crown Pub, Oradea

 

 

Reclame

(doar) 10 dintre minunile României


Aş vrea să călătoresc şi să văd toată lumea dacă s-ar putea. Şi dacă nu se poate, tot umblu şi n-am stare. Şi fac planuri să mai încropesc măcar câteva evadări mai mult sau mai puţin nebuneşti. Dar din toate călătoriile mă întorc mereu acasă cu dor. Şi niciodată nu pot să spun că am găsit perfecţiunea undeva departe, căci descopăr primprejur, prin ţărişoara noastră românească, locuri incredibile, oameni minunaţi şi momente tăietoare de respiraţie prin frumuseţe şi unicitate. Aşa că vin şi spun iar: aş vrea să cutreier toată lumea, dar inima mi-e ţintuită cumva prin România.

Iar dac-ar fi să fac un top…oh, ce sarcină ingrată, acesta n-ar putea fi decât  profund subiectiv, cu destinaţiile mele îndrăgite, mai mult sau mai deloc turistice. Cam aşa:

10. Sarmizegetusa Regia – ar trebui trecută ca destinaţie obligatorie pentru orice român, măcar o dată-n viaţă. Istoria şi legendele se împletesc în Munţii Orăştiei făcând din împrejurimile cetăţii dacice un loc magnetizant. C-or fi fost doar temple păgâne sau un oraş gigantic, terase, păduri misterioase sau porţi stelare nu ştim cu certitudine. Oricum ar fi, dacii n-au ales un loc tocmai rău. Ba chiar dimpotrivă!

 

9. 2 Mai – Da, da, 2 Mai şi nu Vama Veche care m-a dezamăgit şi-a fugit în lume cu-n artist (bulgar, după toate semnele). Există un petec de plajă, imediat lângă cazemată – nu în golf unde apa-i mâloasă, nici mai sus spre sat, unde-i lume multă pe nisip şi cataroaie prin apă – pe fâşia îngustă de sub faleza care se mai fărâmă şi se mai surpă în direct, unde apa e liniştită şi miroase clasic a alge şi scoici, unde trec arar plimbăreţi şi nimeni nu-ţi dezaprobă nudismul. Acolo prinzi loc numai dacă vii devreme. Dar dacă ai acest noroc, te vei simţi ca pe-o insulă de fericire. E linişte, fraţilor!

 

8. Mănăstirea Suceviţa – ea şi nu alta, ea singură în inima Bucovinei mi-a dat prilej să pricep sentimentul pe care trebuie că-l au monahii în vieţile lor smerite. E o energie bună şi blândă între zidurile impresionante ale mănăstirii-fortificaţie, o pace firească printre florile care smălţuiesc covorul grădinii interioare şi seninătatea n-are cum să nu te cuprindă când şezi simplu pe-o băncuţă lângă fântână şi-ţi laşi gândurile să se deşire.

 

în curtea mănăstirii Suceviţa Sursa foto

7. Sulina  – deh, iertaţi-mă că nu pun Delta Dunării – nu-s amatoare de canotaj, nici de ţânţari iar de pescuit ce să mai vorbim…! Însă Sulina m-a fermecat odată de mult şi mereu visez să mai ajung pe plaja nesfârşită şi pustie, cu nisip argintiu, fin şi-n a cărei apă caldă şi foarte puţin adâncă simţi toată osteneala Dunării finalmente vărsată. Din capătul oraşului cu străzi paralele şi ponosite, ţii drumul prăfuit printre tufe sălbatice de cătină şi volbură de nisip, peste un canal şi-o baltă.

6. Sighişoara – cine n-ar alege-o?! Cine poate s-o vadă măcar în treacăt şi să nu fie sedus de cochetăria faţadelor pastelate, vechi şi totuşi atât de vii, de furişul străduţelor pietruite, de farmecul cafenelelor relaxate, de bonomia crainicilor medievali ori de sunetul alert al gongului din Turnul cu Ceas? De piatră să fii şi tot nu poţi să nu urci cu sfială pe scara acoperită pân’la Biserica din Deal, să ai lumea la picioare…

Sighişoara

5. Transfăgărăşan – mda, ştiu c-avem Transalpina care e mai înaltă şi mai nu ştiu cum, dar mie îmi place mai mult bătrânul drum care trece Făgăraşul. E vechi, e construit cu trudă, are legende dar şi telecabină. Ce dramatic, ce maiestuos este să priveşti de sus, de lângă cabana Paltinu către Ardeal  şi să-ţi spui „Băi, băiatule, ce ţară faină avem!”

 

4. Oradea – cine n-a văzut-o să facă pe dracu-n patru să ajungă şi nu va regreta! Cu mâna pe inimă spun, ar putea sta fără ruşine alături de oraşe europene cu tradiţie. Arhitectura Art Nouveau e absolut delicioasă, clădirile sunt decent întreţinute şi se tot văd preocupări salutare de restaurare şi protejare. Oamenii sunt calmi şi faini. Bine, şi un pic mai unguri ca-n alte părţi, da’ mie şi asta îmi place. Cafenelele sunt geniale – şi mă gândesc acum la Lactobar, da.

 

3. Peştera Tăuşoare din munţii Rodnei – poate cea mai dificilă, cu siguranţă cea mai adâncă (peste 400m) şi mai întinsă (aproape 20km) din ţara noastră, această peşteră deţine eternul mister întocmai ca o femeie, după cum spune custodele ei, veşnic îndrăgostit. Deşi e închisă turismului de masă, pentru protejarea fenomenelor şi comorilor unice sau preţioase pe care le deţine, Tăuşoarele mi s-au dezvăluit (mulţumesc, prieten drag!) într-o miiică parte, suficient cât să-mi lege de suflet amintiri şi senzaţii fără egal – de-ar fi să amintesc numai rapelul prin cascadă, urcuşul straniu în ramonaj prin bezna hornului numit „cu cuburi de zahăr” ori experimentarea liniştii absolute…

sursa foto Crin Theodorescu

2. Sibiu – ei, cu Sibiul e deja istorie. Toţi îl iubim, toţi îi recunoaştem superioritatea. Şi ce e îmbucurător, nici străinii nu-l ocolesc. Sibiului îi sporesc de la sezon la sezon strălucirea, faima, eleganţa. E frumos şi se mai face! Cine n-ajunge luna asta la Târgul de Crăciun e leapşaaa!

 

1. Pentru că am avut câteva ocazii şi nenumărate motive să-l părăsesc şi n-am făcut-o, pentru că mă seduce şi mă abandonează în fiecare anotimp, pentru că n-am ştiut cui să dau coroniţa, am ales drept cel  mai drag loc din România, Bucureştiul în care trăiesc, de care nu mă plictisesc de atâta amar de timp, care continuă să mă surprindă mereu cu un detaliu fascinant, Bucureştiul de care sunt iremediabil legată. Îi urăsc praful şantierist şi bălţile de după ploi, dar îi iubesc străzile liniştite cu case vechi şi copaci seculari, mă îngenunchează aglomeraţia şi câinii şi murdăria, dar ştiu locuri secrete reconfortante în parcuri şi magazine unicat şi teatre cu nume mari şi câte alte tentaţii care îl fac viu şi neobosit.

Acest articol face parte din campania blogosferei de călatorii româneşti de promovare a unor destinaţii ce merită vizitate din ţara noastră. Este cea de-a doua campanie de acest fel, după cea în care vă recomandam destinaţii de city break din România. Astăzi, de Ziua Naţională, mai multe bloguri au scris despre cele mai frumoase 10 destinaţii din România. Vă invit să le citiţi. La Mulţi Ani, România !

I’s Blog , Hai la bord , Viajoa , Imperator Travel , Alice Traveler , Mirel Matyas , Travel Badgers , Blogul de călătorii , Printre rânduri , Plăcerea de a călători , Funtur , Lumea mare , Ciprian Caraba , Bialog , Bucketlist , Totul despre hostel , Drum liber

Top 10 destinaţii favorite


Topul destinaţiilor mele favorite se va schimba probabil pe măsură ce voi ajunge în locuri noi, care de care mai frumoase. La momentul prezent el arată cam aşa:

  1. Lisabona  pentru că mi s-a lipit de suflet de la primul pas, de la prima gură de aer sărat adusă de briza amăruie. Pentru atmosfera atât de familiară şi oamenii simpatici cărora le zâmbeam ca şi cum i-aş fi cunoascut prea bine, pentru fado şi pentru Alfama. Pentru că sunt convinsă că într-o altă viaţă am trăit acolo.

Gara Rosio

  1. Londra pentru că e Metropola! Cea mai fascinantă şi mai impresionantă capitală europeană, un amalgam de culori, oameni, arhitecturi, civilizaţii, toleranţă şi tradiţie. Babilonul zilelor noastre.

Tower Bridge

  1. Istanbul pentru că e altceva, complet altceva decât am mai întâlnit şi totuşi atât de prietenos. Orient şi occident, tihnă şi fervoare, vechi şi nou. Bazar.

strada Istiklal

  1. Basilica San Pietro din Vatican pentru măreţie şi frumuseţe, pentru fiecare detaliu şi toate operele de artă, pentru priveliştea care-ţi taie răsuflarea din vârful cupolei şi, nu în ultimul rând, pentru felul cum face să răsune în suflet o cerere în căsătorie şoptită la ureche.

piaţa San Pietro

  1. Oradea pentru eleganţa păstrată discret în cădirile de epocă, în străzile curate, în privirile deschise ale oamenilor. Pentru lecţia de civilizaţie.

pe Crişul Repede

  1. Sozopol pentru farmecul aparte de oraş mic maritim medieval, pentru cele mai cochete şi liniştite terase la malul mării. Pentru smochini şi pisici şi dantelă veche.

terasă suspendată

  1. Apusenii pentru cerul albastru şi iarba verde. Pentru peşteri şi căpiţe de fân, case risipite şi multă linişte.

verde de Apuseni

  1. Viena pentru ordinea şi aerul provincial al cartierelor, pentru cochetăria unui centru vechi ce ne aminteşte de Ardeal.

Hundertwasserhaus

  1. Bucureşti pentru că e plin de surprize şi de detalii înduioşătoare, pentru că n-a obosit să se tot transforme, pentru că e mahalagiu şi frivol ca o cumătră nevricoasă. Pentru că e oraşul meu, orice-ar fi.

parc IOR

10. Bucovina – mănăstirea Suceviţa pentru că e un loc binecuvântat, aparte, unic în lume. Pentru pacea care pluteşte în aer şi armonia care te pătrunde în suflet. La Suceviţa am înţeles ce înseamnă biserică, monahism, serenitate.

vine ploaia

Au mai făcut astăzi top 10 destinaţii: 1001 călătorii , Printre rânduri , plăcerea de a călători , Funtur, travelbadgers , world traveller   , Mirel Matyas , Paravion , Elena Ciric , TurismMarket , În turneu , Laura şi Apollo , Răzvan Marc

Scrisoare de toamnă


Uite cum mai e şi toamna asta, blândă şi duioasă, dragă A, de parcă ne tot invită să umblăm hai-hui şi să nu ne strângem încă în bârloguri. Hai, nu vă sfiiţi, zice ea zâmbind, aveţi timp să mai daţi o raită, să mai vedeţi un apus aurit sau o amiază strălucitoare peste un oraş, peste o pădure, pe undeva…! Dar tu te duci să vezi Ieşiul iar eu rămân să mai depăn amintiri…

Era tot aşa o toamnă bună şi pe mine mă iubea un băiat cu ochii verzi ca frunza de pelin. Şi ne-au purtat drumurile noastre la Oradea. Ce oraş mândru, Oradea!

Înnoptsasem în 1Mai, să fie mai lesne la bani şi să vedem lacul cu nuferi galbeni şi apă termală, despre care ştiam de la bunica. Biata bunica ar fi recunoscut poate locurile prin 1Mai, atât de încremenită în timp mi-a părut staţiunea, dar despre lac ar fi trebuit să ne povestească iar, căci de găsit l-am găsit dar nu avea nici nuferi şi nici apa nu era prea termală sau vegetaţia aşa luxuriantă cum citisem.

Am pornit spre oraş în zori. Era o zi de lucru, străzile palpitau, oamenii aveau treabă, prăvăliile erau deschise şi tramvaiele uruiau pe străzi. Reclame, aparate de taxat parcarea, măturători cu târnuri, miros de cafele, replici bilingve. O forfotă antrenantă. Am început cu Palatul Vulturul Negru, că-l ţineam minte de mai de mult, de pe când pasajul nostru Macca-Villacrosse nu ştia ce-i narghileaua. La ei, pasajul acoperit străbate prin trei galerii clădirea, având trei ieşiri în străzi diferite, este mai larg şi prevăzut cu magazine, cafenele şi un cinematograf. În corpul palatului funcţionează hotel, restaurant, bancă, etc. Tot ansamblul are suta de ani şi se ţine extrem de bine.

palatul Vulturul Negru

vitraliul cu vultur

pasajul acoperit

curtea interioară

Am trecut apoi Crişul Repede încet. L-am trecut la pas, pe-un pod pietonal drăguţ numit al Paralelor, vechi şi el de 100 de ani.

pe podul Paralelor

Şi ne-am pierdut pe străzi printre frumoasele case în stil secession, păstrate mai bine sau mai prost, unele chiar în curs de restaurare. Vezi, ce noroc pe oraşul ăsta, să prindă aşa un curent exuberant al artei arhitectonice, cum a fost Art Nouveau, la început de secol 20, când orădenilor se pare că le mergea extrem de bine, de şi-au făcut atâtea case şi palate parcă desprinse din poveşti. E drept că după numele caselor, ne dăm seama că i-a ajutat mixul de culturi şi influenţa austro-ungară, dar rezultatul, iată, e şi acum aici. Aşadar

casa Adorjan

casa Fuchs

palat Sonnenfeld

palatul Moscovitz

casă în restaurare

altă casă în restaurare

teatrul de stat

primăria

şi palatul Stern, casa Poynar, hotel Astoria, palatul Apollo, casa Deutch , palatul Ullman şi biserici de toate riturile, care mai de care mai vechi şi mai frumoase.

Centrul pietonal al Oradei este printre cele mai animate şi mai civilizate zone de acest fel pe care le-am  străbătut. Magazinele, cafenelele, patiseriile cu tejghea la stradă, chiar şi atotprezentele bănci şi farmacii toate au un aer o ţâră mai occidental, de la meridian, desigur.

Nici nu ştiam ce să alegem, unde să intrăm pentru o cafea, precum copiii în faţa vitrinei cu bomboane. Şi am nimerit Lactobar. Da, da, un bar în care se servesc cafele, sandviciuri, beri şi multe altele, nicidecum lapte, dar care se numeşte aşa. Eu i-aş fi spus Memories. N-ai cum să nu-ţi aminteşti ceva privind decorul inedit, obţinut din tot felul de obiecte old-fashion, ca radio-tranzistoare, aparate foto vechi, casete audio, discuri de vinil, articole sportive demodate, chitări dar şi cârlige de rufe, strecurători, pahare, sifoane, aspiratoare şi câte şi mai câte.

Lactobar

Stăteam la masă şi cu privirile căutam pe pereţi şi tot mai descopeream câte ceva ce ne smulgea un strigăt de surpriză. Iar în jur, oameni tineri şi frumoşi zumzăiau creând o atmosferă veselă şi caldă. Sau poate aşa voiam noi să vedem, căci eram tineri şi fericiţi…