A murit calul batran


Am plecat ieri dimineata la birou, exact ca-n celelalte sute de dimineti identice. Somnoroasa, teleghidata, usor zgribulita si iritata de ideea trezitului matinal. Facand cu mintea amortita, un vag calcul al timpului ramas pana la pensie. Ma urc in masina si, de obicei, rutina ma duce ca un cal batran, invatat cu drumul, cam 80% din traseu. Pilot automat, acest cal batran care stie pe dinafara meandrele drumului meu catre serviciu si catre casa, zi de zi. Si iata, ieri, m-a lasat cu caruta-n drum. Eu m-am lasat in seama lui, de cum am potrivit cheia in contact si el, animal netrebnic, n-a mai fost la datorie. M-am dezmeticit stand la primul semafor, in directia total opusa  nevoii mele. Unde ma duc, Doamne?! mi-am zis contrariata. Ce caut eu aici? Si ce-i cu calul meu?

Nu m-am dumirit. Am setat toate comenzile brusc pe modul manual, am experimentat un traseu nou si plin de necunoscute. Si m-am tot gandit in ast timp c-o fi venit vremea schimbarii?! Ca parca si soarele stralucea altfel , piezis in retrovizoare si strazile aveau alta culoare.

Si dupa toate probabilitatile in primavara asta a venit timpul sa ma indragostesc.

O fi murit calul meu batran, dar aud zgomot de copite si nechezat de manz tanar!