iarna, pe lac


azi, la 17.19 a apus soarele. am dat fuga să-l vedem în toată splendoarea dispărând la orizont. pe lac.

dintre toate zilele în care el apune, mai spectaculos sau mai banal, impasibil, pe acelaşi lac, am ales o zi în care gerul a muşcat aprig. nu ştiu cum rezistă copiii la derdeluş, de fapt îmi amintesc, dar prea vag, însă eu am lăcrimat de frig iar mâinile mi-au înţepenit în mănuşi.

asfinţitul însă a fost glorios. a meritat micul efort.

sub soare


adio, până mâine…


Memento


Straluceste un soare ireal pe cerul asta decolorat, de noiembrie. Dimineata a fost aproape ger. Si totusi. Stau afara la o tigara si simt cum ma surprinde. Intai e ca o imbratisare vaga, pe dupa umeri. Apoi, pe glezna simt ca o stransoare, caldura placuta, cochetand cu dunga ciorapilor. Si urca. Dupa inca doua, trei fumuri o raza insistenta imi dezmorteste un umar, imi mangaie gatul si urechea si mi se cuibareste insinunat in palma mainii drepte pe care-o privesc absenta, cum tremura usor, facand fumul sa urce spiralat. As strange pumnul sa prind lumina si caldura, m-as desface ca o aripa enorma sa absorb si sa pastrez aceste neasteptate raze. Raman cu sarutul cald al soarelui pe-ncheietura si sigilez bine amintirea. Printre zapezi si zloata am s-o caut iar si iar. Ne vedem la primavara!