Bucureştiul în detalii (5)


Astăzi, trei superlative.

Cea mai veche gară a Bucureştiului, Filaret este astăzi o autogară destul de animată, care din păcate, arată trist şi neîngrijit. Clădirea veche de aproape 150 de ani, e renovată superficial şi păstrează un aer de autogară provincială comunistă. Cursele pleacă fie direct din stradă, din faţa autogării, fie dintr-o curte-parcare laterală, interiorul original rămânând cvasi-pustiu şi aparent nefuncţional.  Sub arcadele metalice originale stau o fântână arteziană stingheră, câteva maşini parcate şi  câini de pripas antipatici.

autogara Filaret văzută din părculeţul de vis a vis

autogara Filaret, vedere din curtea interioară

Cea mai abruptă stradă din Bucureşti, strada Mitropolit Filaret. Deşi s-ar putea să mă înşel şi să existe una şi mai şi în zona Cotroceniului, eu pe asta o ştiu cel mai bine. Într-o iarnă, în copilărie am folosit-o drept derdeluş şi a fost fan-tas-tic! Faptul că nu e intens circulată auto precum şi finalizarea pantei cu o uşoară curbă care ajuta la încetinirea vitezei de alunecare o făceau ideală pentru distracţia hibernală. Era un iureş de puradei pe-acolo. Azi am regăsit-o liniştită, cu un farmec aparte dat de casele cochete cu curţi decente alături de clădiri mai noi.

strada Mitropolit Filaret, vedere dinspre strada Fabrica de Chibrituri

strada Mitropolit Filaret, în pantă

strada Mitropolit Filaret, vedere spre autogara Filaret

strada Mitropolit Filaret, după cotitură, privind înapoi

Cel mai surprinzător pasaj în trepte – intrarea Ienăchiţă Văcărescu (s-ar putea să nu poarte de fapt niciun nume, dar eu aşa am botezat-o), care face legătura între strada cu acelaşi nume şi aleea Patriarhiei. De sus, din dealul Mitropoliei, imediat după clopotniţă, pe unde nici cu gândul nu gândeşti, se iscă o trecere îngustă între două clădiri vechi şi la prima vedere, pitice sau parcă îngropate în pământ. E poate cel mai salubru pasaj pietonal îngust, niciodată n-am întâmpinat mirosuri dubioase sau murdărie. Treptele coboară pe lângă intrarea într-o curte minusculă a uneia dintre case, apoi printre ziduri, având deasupra doar o fâşie îngustă de cer lăsată de streşinile (lucrate pe dedesubt frumos în lemn) foarte apropiate şi deschizându-se în final într-o mică alee pietruită din care privind înapoi observăm clădirile impunătoare cu trei nivele înalte, cărora de sus nu le vedeam decât ultimul etaj. Iarăşi, curţile pline de copaci mari, arbuşti şi flori dau un aer liniştit şi elegant-retro.

pasajul, coborând din dealul Mitropoliei

trepte printre clădirile înalte

intrarea de jos a pasajului, din strada Ienăchiţă Văcărescu

aleea către pasajul cu trepte, din strada Ienăchiţă Văcărescu