A venit, a venit doamna!


În sfârşit, o zi adevărată de toamnă! După primăvara bezmetică ce ne-a tot amăgit simţurile, am simţit, abia azi pe de-a-ntregul, că e toamnă. Atât de elegant! Frunzele au căzut sobre, frigul a muşcat cu îndrăzneală şi, iată, lumina s-a stins demnă peste oraşul atât de viu, în contrast.

Am petrecut delicios, ieşind din căldura plapumei în pustiul fulgurant al străzilor, am tăifăsuit îndelung lângă cafea dedulcită de cofeturi, am răsfoit cărţi vechi şi o pisică între rafturi prăfuite de anticariat, mi-am auzit singură cadenţa paşilor printre case frumoase, dezgolite de frunze şi flori. Am făcut planuri de călătorii şi-am visat cu ochii deschişi lumi posibile, sorbind ceai aromat în vârful patului. Am citit despre iubire, despre oameni şi ziduri, am moţăit ca o pisică la căldură. Am mâncat zacuscă şi gem de gutui. Am răscolit casa în căutarea unei mânuşi verzi.

E toamnă iar, ceea ce vă doresc şi vouă.

sweet november


Am ieşit să mă bucur de soarele acestui noiembrie atât de îngăduitor şi m-am trezit plimbându-mă pe aleile unui parc în care n-am mai fost de mult. E un parc liniştit, fără hărmălaie şi vânzoleală, are lac, bănci şi potop de frunze ruginii. Ce poţi să vrei mai mult? Am fotografiat reflexii în apă, păsări, câini, alei pustii. Mi-am limpezit mintea şi mi-am bucurat sufletul cu plimbarea relaxantă.

o alee care se termină subit

o alee care se termină subit

Poate avea inspiraţie, poate scria o scrisoare, poate o poezie.

Poate avea inspiraţie, poate scria o scrisoare, poate o poezie.

Apoi am realizat. Mi-am dat seama că am ales parcul nu la întâmplare, ci în subconştient ştiind că se găseşte în apropierea casei unui om, pe care mi-aş fi dorit să-l întâlnesc, un om despre care am crezut la un moment dat că mi-ar putea fi suflet pereche. Cum şi de ce a ieşit gândul ăsta la iveală? De ce acum, de ce tocmai el?

Toamnă lungă, să ne-ajungă


Prea cald pentru luna octombrie, îmi spun uimită. Şi ies şi eu, ca bucureştenii de altă dată, pe Kiseleff, la o plimbare. Bulevardul e închis circulaţiei auto şi devine o alee imensă de parc, intens vânturată de amatorii de promenadă.

Kiseleff

Sunt multe roţi împrejur. Biciclete, role, skateboard-uri, trotinete şi încă alte invenţii cărora nici măcar nu le ştiu numele. Tineri şi mai puţin tineri. Tătici mulţi, cu ţânci. Probabil funcţionează de minune varianta „Ia-l şi tu p-ăla micu’ şi mergeţi la Şosea o oră, două.” Mai rar, pe câte-o bancă, stau şi cupluri de vârstnici, gătiţi, scorţoşi, cu ochii clipind des în lumină. Vorbesc nimicuri serioase, cu voci tărăgănate.

Mă iau după o femeie cu părul roşu absolut, un roşu viu care parcă face parte din peisaj. Soarele cade blând, ne învăluie pe toţi, de nu mai ştii care-s buni şi care nu, toată lumea poartă aură de sfânt. Doi asiatici se plimbă măsurat, în posturi nefireşti, cu mâinile la spate şi poalele pardesielor fluturând sincron. O blondă atletică îşi aleargă vioi cei doi buldogi miniaturali (ce rasă or fi ei, habar n-am). Un soţ îşi încurajează în gura mare soţia nesigură în deplasarea ei pe role. O fetiţă aşezată pe bordură explică serioasă că a obosit. Din urmă mă depăşesc două domnişoare elegante, fin parfumate. Una din ele povesteşte cu voce cristalină despre strategii de management de succes, cealaltă o aprobă grav. Se ţin lejer de mână, cu degetele împletite. O cârmesc la drepta pe o alee. Plimbarea pe bulevarde largi e ca un profil public pe FB, nu-ţi oferă intimitate şi pretexte de curiozitate.

Pe Uruguay, miroase aromat a gem de poame de toamnă, mere şi gutui, poate. Un tânăr îşi face curăţenie generală în maşină, de unul singur. Pe trotuarul de visavis un tătic aleargă săltat cu un puşti pe umeri care râde în cascade. Merg mai departe, cotind aleator pe străzi liniştite. Casele, ascunse una după cealaltă, îşi dezvăluie câte un secret pe măsură ce le trec pe dinainte. Una are un foişor minuscul, alta un balcon din bârne de lemn vechi, o friză bogată, ori trandafiri roz în toată grădina. Un labrador alb şi prietenos mă latră a joacă în timp ce-şi aşteaptă stăpânul să încuie poarta şi să încalece bicicleta. O pisică vărgată dormitează la soare pe un zid de piatră. Într-o curte sălbăticită, în semi-paragină, văd o intrare cu marchiză elegantă care îmi smulge un zâmbet trist. Şi mai merg şi mai fac stânga ori dreapta şi iată-mă rătăcită în inima oraşului. Acum două săptămâni vânam comori urbane pe aceleaşi străzi, acum mă învârt ca musca fără cap şi nu mai ştiu pe unde am venit, căci toate îmi par familiare de parcă tocmai le-am văzut. Phii, ce surpriză frumoasă mi-a făcut Sf. Dumitru ăsta însorit şi blând! Nu m-am mai pierdut de ani de zile şi-mi doresc asta în secret dintotdeauna. Dacă n-aş ţine la oleacă de prestanţă aş alerga chiuind şi râzând.

toamna lunga

Jurnal de toamnă şi de doamnă (7)


1 oct. 13

Doamne, ce vreme de iarnă! Ploaie, vânt în duşmănie. Parcă amestecat cineva zilele, lunile, anotimpurile. Mi-am amintit de ziua de 1 iulie, când, tot aşa, incredibil, turna cu găleata şi sufla un vânt nemernic la malul mării pe care îl priveam cu ciudă şi regret. Pe el, pe mal. Dar atunci, mă cam durea la başcheţi, aveam timp să aştept să iasă soarele, era toată vara înainte. Acum, dacă ratăm perioada asta în care toamna ar fi putut să fie atât de frumoasă, ce ne mai rămâne? Halouinu? Bruma şi guturaiul lui noiembrie? Pff!

În schimb, am trecut cu bine a patra zi de post. Care va fi şi ultima. M-am plictisit. Fizic sunt lămurită că aş putea să continui multă vreme, dar în mintea mea deja zburdă alte idei, vreau să încerc altceva. Aşa că, urmează suc de fructe, grâu şi apoi papa bun.

Azi am primit o invitaţie foarte flatantă. Anda de la hailabord.ro mi-a propus un interviu pentru seria ei numită „România întreabă, bloggerii răspund.”. 10 întrebări simple, la care am răspuns repejor. Drăguţ.

Jurnal de doamnă şi de toamnă (1)


20 sep. 13

Aseară am fost la tango, la curs. Începători mulţi, atmosferă bună. La sfârşit m-am simţit totuşi „nedansată” suficient. Pe de altă parte, era mult prea târziu ca să mai merg la vreo milonga. Pur şi simplu picam de somn. Am fugit acasă, unde, de ce nu mă mir, am reuşit să mai pierd vremea până după miezul nopţii. Trebuie să scap cumva de năravul ăsta prost de-a frunzări fără rost internetul. Măcar cu gimnastica perseverez, sunt mulţumită că nu trişez şi deja spatele şi articulaţiile s-au mai dezmorţit. Cât de greu poate să fie să-mi intre asta în rutina zilnică?! Cred că nu e imposibil.

Răsare soarele peste un cer care a înflorit roz, luminos. Îmi aminteşte de dimineţile Vămii, acea Vamă timpurie, de prin iunie, când încă era linişte, plaja era golaşă iar vremea se încăpăţâna să fie răcoroasă. Îmi foşneau nişte plopi la fereastră şi ciripeau păsări. Odată, o zi întreagă am ascultat asta pe fundal, timp în care am citit şi-am mai scris, cu mare lene, câte un cuvânt. Târziu, când m-a răzbit foamea am tulit-o totuşi către Pescărie şi abia de sus, de pe faleză, am văzut marea, cu valurile rotunjite la margini ca nişte zâmbete multiplicate la infinit. Am râs şi-am fugit în jos spre plajă (mental, desigur).

E mult, mult prea frig pentru luna septembrie, abia câteva grade peste 10 şi-un vânt subţire aducător de nori. Asta nu e viaţă. Vreau vara înapoi!

Ce curioşi sunt oamenii, mă gândeam aseară. Ce elastice şi dinamice sunt raporturile dintre ei. Avem unii faţă de alţii câte o atitudine pentru fiecare context. Pe măsură ce timpul curge, se modifică inevitabil câte un parametru care schimbă situaţia şi ca urmare, ni se schimbă şi felul în care ne raportăm unii la alţii. Permanent. Nimic nu e fix când vine vorba de relaţiile dintre oameni. Acum admiri pe cineva, acu’ ţi-e antipatic, ori indiferent, ori te dezamăgeşte. Rar, rar de tot am întâlnit constanţă în raporturile dintre oameni. Şi asta pentru că sentimentele noastre, care ne determină şi comportamentul, sunt în permanentă evoluţie (ca să nu zic revoluţie) şi nelinişte. Excepţie fac cei care au găsit echilibrul. Dar câţi sunt aceia?!

Azi (iar) vorbind despre zodii, am realizat că oricât m-aş dezice de teoriile astrologice, de horoscoape şi de categorii şi etichete şi formule, cred (simt) câteva semne, fără greş. Ori sunt doar coincidenţe multiple? Cum ar fi cu peştii obsesivi din viaţa mea, cu prietenia fecioarelor şi incompatibilitatea cu scorpionii.

Pentru mâine am planuri, mii. Nu ştiu câte se vor realiza. M-aş trezi devreme, în primul rând. Mi-e drag de dimineţile libere. E o voluptate ca şi cum ai rupe dintr-o pâine caldă, abia scoasă din cuptor, deşi e a ta şi ştii că o vei mânca în întregime mai târziu. Aşa şi ziua, când o muşc de capătul ei crud, în zori, mă furnică plăcerea că am început deja să mă bucur de timpul liber, fără să pierd minute, ore preţioase dormind târziu. Aş face ordine, ordine şi puţină ordine. În casă, în gând. Aş schimba pământul florilor şi aş reorganiza ghivecele. Aş găti ceva bun cu legume şi brânză. Aş merge la mini-vânătoarea urbană din Amzei, sau măcar m-aş duce să apuc să o văd pe Ioana şi să mai vorbim. Aş hălădui cu aparatul foto prin oraş, prin centru, unde sigur se întâmplă ceva de ziua Bucureştiului, pe la festivalul Enescu, prin parcuri. Plus, să rezolv cu cadoul pentru L, cu întâlnirea la M ca să vedem de motor. Seara vreau să merg în Puzzle pentru muzica live şi (sper) dans. Cu sau fără ţigări. Cu sau fără Marie. Definitely, cu aplomb.

Înşirai toate acţiunile astea aci, ca să văd, de fapt, câte şi cum se vor desfăşura. 🙂