Câteodată


Câteodată Marea Neagră chiar e neagră…

pe faleză

Blogosfera de turism. Stop cadru.


Am plecat spre Vamă cu un sentiment amestecat, de nostalgie şi curiozitate. Locul părea desprins din timpuri vechi, de mult apuse, acţiunea era nouă şi incitantă. Autocarul Young Tours e cochet, spaţios şi primitor. Ne-am îmbarcat la Ateneu şi pe-aci ţi-e drumul. Aş fi vrut să am timp să îi cunosc pe toţi participanţii, măcar atât cât să pot spune ceva despre fiecare. Din păcate, timpul a fost scurt şi activităţile bogate, aşa că nu am reuşit pe deplin. Dar pentru că întâlnirea noastră a avut drept scop tocmai întrunirea Blogosferei de turism off line, socializarea şi schimbul de idei şi planuri, voi încerca să fac o trecere în revistă, să vedem cu ce-am rămas. Iată Bloggerii de turism, aşa cum i-am văzut (pe alocuri, intuit) şi cum s-au prezentat ei înşişi în excursia atât de generos oferită de Tudor cu-a lui ingenioasă idee de transport + cazare.

O să încep cu Iulian. El a fost cel care ne-a invitat, propus, explicat, convins, consiliat, conciliat. A adunat o gaşcă haioasă de călători curioşi şi cred că a reuşit să nu dezamăgească pe nimeni. E uimitor cum izbuteşte să fie prezent, activ, actual, enciclopedic în timp ce-şi vede de solicitantul job şi, să recunoaştem, nu prea scrie pe blog. Trans-ferro nu rugineşte, e drept, dar nici nu zbârnâie ca un TGV. E oleacă mai fâşneţ ca un Inter-Regio de-al nostru. Revenind la Iulian, omul, insist să subliniez că e plin de vivacitate, umor şi iniţiativă. Aş putea să continui mult şi bine caracterizarea cu bune şi cu mai puţin bune, căci e singurul pe care l-am mai întâlnit şi cu alte ocazii, dar nu mai adaug decât o imagine. Seara, pe drumul de urcuş extrem de abrupt şi nu tocmai scurt, de la Dalboka spre autocar, cine credeţi că trecea în galop, cu Andrea prea ostenită, purtată în cârcă  şi nechezând în gura mare I-ha-ha!?

Anca de la Funtur. Pe Anca voiam s-o cunosc cu tot dinandinsul. Din dialogurile online, ştiam că avem destul de multe în comun, iar realitatea mi-a confirmat că iubitorii de tango nu pot fi decât minunaţi. Anca este un ghem de energie, de gânduri şi preocupări. Nu cred că i-a tăcut gura un minut (am stat alături în autocar), nu a spus pas la nicio activitate şi în general n-a făcut nazuri de niciun fel. O femeie şi jumătate, care ne-a uimit cu săriturile de pe stânci la Tyulenovo, care aproape m-a convins să îi citesc platforma-program a partidului în care este implicată, fără să îşi propună aşa ceva, ci doar vorbind cu pasiune şi convingere despre politică, un om sensibil care a avut bucuria să vadă lucruri frumoase peste tot unde a umblat (şi nu-s puţine locurile, prin toată lumea), nu în ultimul rând, un om care s-a dus la Macchu Pichu cu multă ambiţie şi la Capri din greşală.

Dana, cea cu Bocceluţa prin viaţă. Dana e o fată cuminte şi serioasă. Sau poate nu e, dar aşa arată. E genul de fată care ţi-ai dori să fie copilul tău, ordonată, îngrijită, pieptănată, dulce. Fără cusur. Desigur, le-o avea ea pe-ale ei, dar până la mine nu s-a văzut ni’ca, jur. A ajuns printre primii la Pura Vida, a făcut tacticos poze la toate camerele şi facilităţile hostelului, poze de ansamblu şi poze cu plaja. Probabil şi-a ales patul şi l-a pregătit minuţios, şi-a despachetat bagajele, apoi a ieşit să bea o bere conştiincioasă. Şi berea şi ea. Pentru o olteancă mi se pare extravagantă, de-a dreptul, cu aceste apucături meticuloase. Dincolo de ele, reconfortant, am descoperit o persoană plină de umor şi seninătate.

Mira şi Cristi de la Vacanţă în doi, aceşti Hercule Poirot ai excursiei. De ce spun asta? Pentru că aveau pălăriuţe şi erau extrem de discreţi. Curioşi, au studiat şi fotografiat totul dar, din păcate, nu am avut prilejul să îi aud împărtăşind din impresii. Aştept să le citesc articolele de după. Nedespărţiţi, tineri şi frumoşi, cred că sunt într-o veşnică vacanţă în doi.

Diana. Pe Diana am iubit-o înainte s-o cunosc, s-o văd sau să-i citesc măcar două rânduri din blog. Ştiu că e absurd, dar aşa sunt unele impulsuri, ilogice. Am intuit că o fată ce poartă numele (bine, fără o vocală) personajului meu literar favorit  trebuie să fie colosală. Şi este. E frumoasă, veselă, super organizată şi organizatoare, îndemânatică, sufletistă, neobosită, creativă. Cred că e şi o nevastă bună, nu ştiu de ce. Are două bloguri, unul de călătorii, unul de handmade, conform celor două hobby-uri ale ei, dar presimt că nu se va opri aici. Deja a inceput şi Free Tour Constanţa.

Cezar. Munţomanul la mare. Acest Călător prin lume cu rucsacul în spate îşi însoţeşte totdeauna vorbele cu un zâmbet împăciuitor. A fost probabil cel mai zen dintre noi, cel mai detaşat deşi, sunt sigură că a înregistrat toate lucrurile frumoase văzute şi întâmplate şi s-a bucurat de ele în modul cel mai sincer şi simplu. Mi-a adresat una dintre cele mai inedite şi simpatice invitaţii primite vreodată: vrei să alergăm puţin pe malul mării?

Alina. Ea  e Călător inspirat, nu de mult timp, nu cu mare experienţă, dar categoric cu o mare dorinţă de a învăţa lucruri noi. A fost copilul care întreabă „de ce”. A pus fiecăruia lângă care s-a nimerit întrebări mai mici şi mai mari, a ascultat cu mirare şi curiozitate. Probabil e auditoriul ideal. Asta până când se va face mare şi nu se va mai opri din povestit propriile întâmplări. A! Şi mai şi bicicleşte.

Noemi. Noemi e năucitoare. Şi vă rog să luaţi sensul bun al acestui cuvânt. Vă explic. Ea a întârziat un pic la start, după ce îşi făcuse bagajul şi se învoise cu o săptămână mai devreme, când crezuse că e plecarea. A sosit în trombă, s-a prezentat, s-a proptit pe picioarele lungi şi superbe şi a zâmbit larg şi nonşalant tuturor. Apoi fiecăruia în parte. S-a mirat franc de faptul că eu arăt cu totul altfel decât zgripţuroaica pe care şi-o închipuia sub pseudonimul meu. A întrebat de Alina pe care voia s-o cunoască numaidecât şi să-i vorbească despre biciclete. De-a lungul călătoriei era mereu unde nimeni nu se aştepta, ori în urmă, ori în altă parte, dar apărea subit zâmbind. A înotat la Tyulenovo printre stânci, s-a aruncat prima în mare când a început ploaia, a scotocit locurile Vămii, s-a risipit şi s-a adunat peste tot şi nicăieri. Şi ne-a povestit cum şi-a făcut praf două aparate foto. Te zăpăceşte şi te farmecă într-un fel unic. Şi scrie şi Poveşti călătoare.

Desiree. Despre ea mi-e teamă că nu pot spune mare lucru. A fost cu noi şi totuşi n-a fost. Dincolo de privirea melancolică şi  alura exotică, Desiree are ceva care o plasează în altă sferă, dincolo de oamenii obişnuiţi. Când nu era în sfera respectivă, vorbea la telefon sau asculta ceva în el. Altfel, îşi doreşte să plece departe, oriunde şi cât mai mult. Hai în India e un indiciu.

Nicky. Călător sau turist? Dumnealui nu e nici una nici alta, ori mai degrabă amândouă şi multe altele. E un personaj, unul hâtru, pitoresc şi şarmant. Nu vă spun decât că şi-a purtat fizicul pe parcursul sejurului într-un veşmânt original, format din ceva şalvari, o galabie ori cum vreţi să spuneţi rochiei ornamentate (care pe mine m-a dus o clipă cu gândul şi la cămeşoaia oltenească) şi o tichie fără moţ. Ne-am întrecut la băut găletuşe specialitatea Pura Vida, apoi am colindat Vama la braţ ca doi înţelepţi până ce am dat în mintea copiilor şi-am zvârlit  hainele de pe noi pentru o baie nocturnă în mare.

George. Această Pilulă de călătorie deloc amăruie. Nu-ş undi o stat iel şî cu cini şadi di vorbâ în toati zilili, da’ ari un acşient moldovinesc delicios. Sper că nu se va supăra pentru această constatare personală. Mi-a plăcut mult de George şi îndrăznesc să mă exprim aşa despre dânsul numai şi numai dintr-o mare admiraţie. Poate eticheta de moldovean simpatic să i-o fi pus şi din cauză că are o tolbă de poveşti pe care le spune cu mare poftă şi umor şi pentru că e un grumand făţiş, cumva un mix de Creangă, Sadoveanu, Pastorel…?

Andrea. Scrie articole serioase şi extrem de bine documentate pe Drum liber şi arată ca o floare plăpândă. Un copil cu ochi inocenţi şi curioşi, un suflet sensibil şi multă ambiţie. Alături de noi, a gustat emoţionată o mulţime de premiere despre care n-am aflat decât după excursie, dintr-o scrisoare deschisă către tot grupul care m-a emoţionat mai mult decât aş vrea să recunosc.

Lucian. Alt blogger care a avut parte de premiere în această excursie şi care s-a bucurat de ele sincer şi copilăreşte, fără mofturi sau reţineri. Lucian e o persoană mult mai veselă decât pare atunci când îi citeşti articolele despre călătoriile prin toată lumea de pe propriu-i blog. Cu noi se pare că şi-a permis să râdă şi să se distreze, ceea ce i-aş sugera să încerce şi în postări, unde e atât de serios încât mă aşteptam să apară scorţos în costum şi cu servietă de afaceri.

Dragoş. Pe el se pare că nimic nu poate să-l mire, pentru că a văzut deja ceva şi mai şi. Oricine i-a stat în preajmă a putut răsfoi ca-ntr-un atlas, prin amintirile scoase de Dragoş una câte una, precum iepuroii din pălărie. Plus câte un zâmbet impecabil în loc de punct la sfârşitul propoziţiilor. Neobosit, a răspuns la toate întrebările curioşilor, a povestit simplu şi sugestiv tot ce i s-a părut relevant din experienţele lui. A sărit de pe stânci la Tyulenovo. A făcut poze, a scotocit după meduze şi crabi pe lângă pontoanele din Balchik, a dat lecţii de chineză în autocar (dacă am reţinut corect, foame se spune ăăă). El pare mereu pregătit de călătorie, Are you ready? A, şi are un hotel plutitor în Deltă. Cred că o să mai auzim de el.

Ştefania şi Mircea. Ei fac Vacanţe în doi. Şi le fac frumos apoi le povestesc şi altora. Pe Mircea n-am apucat să-l dibuiesc, am impresia că nu a stat decât o seară, însă pe Ştefania am reuşit s-o observ. M-a atras ca un magnet de energie bună. Cred că e o prietenă excelentă. Are o senitătate şi o lejeritate în comunicare care o fac plăcută şi populară. O completează frumos pe Diana, cu un ton mai jos la vorbărie, cu o notă mai sus la răbdare.

Sorin. Acest Dexter al blogosferei. Cred că nu exagerez dacă am intuit ceva geniu în privirea lui focusată prin vizorul camerei de fotografiat sau scormonind în zări după avioane. Are Airlines travel, despre călătorii şi tot felul de alte activităţi conexe, în lucru. Ca orice creier dotat, e mereu atent, e serios, dar şi un pic, dar numai un pic, maliţios. Când spun serios, mă gândesc nu la o figură rigidă, fără zâmbet, ci la faptul că de mult n-am mai întâlnit un tânăr atât de conştient, ancorat în realitate, de pus pe treabă şi hotărât. O să ajungă departe.

Am lăsat la urmă gazdele noastre, care merită şi ele un cuvânt, două. Tudor şi Anda. Frumoşi, tineri, entuziaşti, pozitivi, muncitori. Ne-au molipsit cu energia bună care le umple viaţa, probabil. Ne-au răsfăţat. Am apucat, printre multe activităţi plăcute pe care noi ni le-am îngăduit, ori chiar ei ni le-au oferit, am apucat, zic, să schimbăm câteva idei cu Tudor despre planurile lui, despre plusuri, despre minusuri, despre feedback şi propuneri diverse. Nu spun decât că mă aştept la tot felul de surprize plăcute din partea lor în viitor. Un viitor frumos. Pentru toate astea şi încă pentru toate pe care nu am apucat să le spun sau care vor urma, pentru un exemplu extraordinar şi o iniţiativă de invidiat, pentru că mă bucur să am ocazia: Mulţumim, Domnule Tudor!

Călătorim? Călătorim!


mdeaBine, măi, Vamo, păi nu mi-ai spus şi mie că ţi-ai revenit oleacă? M-ai lăsat să te cred pierdută?!

Pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale am observat ceva schimbări, carevasăzică, se există putirinţă.

Bine, punem la socoteală că e abia iunie, cum e bine ştiut, studenţii încă asudă prin alte locuri, elevii aşijderea. Ce rămâne? Nostalgici rătăciţi din toate timpurile, familii nimerite cine ştie cum, corporatişti amarnici ce-au strâns energii nebănuite o toamno-iarnă-primăvară lungă. Anonimi senini, străini în tranzit sau în aşteptare. Personajele sezonului au apărut şi-şi fac încălzirea – anul acesta, motociclistul cu poliţista gotică sunt pe val.

Despre scenografie, iarăşi de bine, întrucât, toată lumea zice, se vede cu ochiul liber, s-au mai cizelat decorurile. Cârciumi, terase, gherete, tarabe, toate parcă s-au mai împrietenit între ele şi cu împrejurimea. Asfaltul s-a acoperit cu-n strat de praf nisipos suficient cât să nu mai bată la ochi, bordurile s-au mai scâlciat, vegetaţia a mai năpădit terenurile construite sau ne.aha

Iar vântul chiar bătea într-o ureche.

banner-simplu-150-v3Aşadar Vamă Veche, eşti numa’ bună de colindat. Ţi-am găsit şi varianta ideală de-a aduce oaspeţi şi-ai găzdui: Young Tours şi Pura Vida Beach Bar&Hostel. Mai rămâne să găsim muşterii.

Iar asta e simplu. Avem concurs mare AICI. Comentariile inspirate, sincere sau originale vor fi premiate exact cu ce ne dorim mai tare – nopţi fierbinţi la mare sau la mare depărtare, excursii, party, surprize. Luaţi de vedeţi detaliile, aşterneţi 500 de cuvinte despre dorul de ducă şi al vostru e drumul!

Mergeţi cu încredere, Vama e ok, am verificat eu. Despre cum, cât, cu cine… în articolele următoare. 🙂

 

PS. Cui îi ard tălpile şi vrea să plece numaidecât în Vamă, îi recomand înscrierea rapidă pentru weekendul prelungit de Rusalii cu Young Tours. Cu numele de cod Catherine la rubrica Special requests se obţine un voucer de 30 de lei la bar!

 

 

Concurs promovat pe Concursuri online

Împăcare la orizont


Dragă Vama Veche,vama veche

Iată îţi scriu când nici nu te mai aşteptai. Ştiu că m-am enervat şi-am plecat trântind uşa. Ştiu că te-am ponegrit şi te-am acuzat de depravare, oportunism, senilitate şi sluţenie (asta ca să folosesc doar cuvinte moderate) şi că m-am lepădat de tine, cea cu apucături noi, cu chip trivial şi suflet extirpat. Ştiu. Ce regină misterioasă şi sălbatică ai fost, dragă Vamă, şi–ai ajuns o potaie serviabilă şi hămesită. Iar de noi, vamaioţii, ce să mai zic, ne împrăştiem în patru zări, doar-doar, poate-poate.

Ei bine, Vama Veche, îţi mai dau o şansă, fii atentă! Vin cu prieteni cu suflete curate, toată floarea cea vestită a blogosferei de turism. Vom fi în ospeţie la omul bun care nu s-a uitat cât eşti de hâdă, a crezut în ce ai tu mai frumos şi mai pur şi ne aşteaptă cu braţele deschise, ne găzduieşte la Pura Vida Hostel, a cărui inaugurare o salutăm şi o sărbătorim cu entuziasm. Venim să ne întâlnim, să tăifăsuim şi să mai punem ţara la cale, aşa cum stă bine unor blogeri călători ce suntem.

Vrem să ne simţim acolo ca-ntr-un mic paradis, vrem să fie perfect totul. Young Tours ne duce şi ne-aduce, ne plimbă la Balcik şi la ferma de scoici. De Pura Vida nu-mi fac griji, se ocupă Tudor cum ştie el prea bine. Mai rămâne să fii şi tu, Vamă, la înălţime. Ai putea să ne oferi o bucată de plajă curăţică şi neaglomerată, pe care să culegem doar scoici şi rapane, nu mucuri de ţigări, seminţe sau seringi. Ai putea să ne laşi să ascultăm valurile seara şi cântece la chitară, ori muzica ce ne place. Am dori să nu vedem trafic mai aglomerat ca pe Magheru, aroganţă, dispreţ sau ură pe niciun chip întâlnit. Şi-am mai vrea să fie pace în lume. Ok?

Venim, Vamo, cu inimile deschise, să nu ne dezamăgeşti, ne-am înţeles?!

 

young-tours-logo-png

Pura Vida

Mai lăsaţi-mă cu Vama Veche…!


Cu tristeţe şi, pe alocuri, indignare, tot aud în ultimii ani despre „spiritul Vămii”. Să-l reînviem, să-l găsim, să-l păstrăm , să-l trăim la maxim. Oare ştie cineva, dintre cei care folosesc sintagma, ce înseamnă de fapt spiritul vămii, oare se referă ei la adevăratul sens? Sau se gîndesc la cu totul altceva când spun „libertate şi distracţie”?!

În primul rând, cei ce vorbesc acum de Vama Veche sunt prea tineri ca să fi apucat să ştie ce însemna acestă simplă localitate de la malul mării şi marginea ţării, iar  în al doilea rând, au reţinut din ceea ce li s-a povestit doar „libertate şi distracţie”, pe care le interpretează complet diferit faţă de sensul original.

Să tot fi fost prin anii ’80 timpurii, chiar mai devreme, când satul Vama Veche a devenit mai mult decât o adunătură de case sărăcăcioase de pescari şi ţărani uitaţi de lume. În lunile de vară, au început să apară turişti. Nu turiştii din clasa muncitoare care veneau cu bilete prin sindicat, nici cei snobi sau piloşi care umpleau hotelurile şi vilele cu multe stele, nu tinerii care se bucurau de staţiunile noi care înfloreau, salbă, mai la nord, cu alai de distracţii, nu familiile care căutau confort şi facilităţi. Nu. Nişte turişti atipici care căutau linişte, izolare, contemplaţie, nudism, libertate. O libertate care se traducea în simplitate. O elită de intelectuali care se deziceau, măcar pentru perioada limitată a concediului de binefacerile regimului, de propagande, de ipocrizii, de spoiala strălucitoare a societăţii în care trăiau tot anul. Veneau şi stăteau în camere închiriate la săteni sau în corturi.De cele mai multe ori lăsau spiritul artistic să-i anime, pictau, scriau, cântau, beau şi dansau sau pur şi simplu îşi încărcau bateriile răbdării în faţa mării nesfârşite, pe-un petec de nisip. Erau oameni cu bani, educaţi, destui dintre ei umblaţi „pe-afară”, oameni care fie ţeseau planuri de evadare, fie visau resemnaţi la lumi posibile. Era locul unde, mai relaxaţi, puteau etala obiecte primite „în pachet”, băuturi fine obţinute pe diverse căi, un trabuc, o carte-n franceză. N-avea cine să-i iscodească, pe-o rază de câţiva kilometri buni fiind singuri, rupţi de lume. Treptat, locul a căpătat notorietate într-un cerc de boemi. Fel de fel de artişti, mai mult sau mai puţin înţeleşi, veneau să-şi caute muza între tufele de scaieţi, printre scoici şi rapane pe ţărm, locuind cu săptămânile în cortul întins pe nisip sau la gazda. Atmosfera s-a mai colorat. Media de vârstă a mai scăzut şi a crescut apetitul pentru distracţie. Cântecele în jurul focurilor pe plajă ţineau uneori până-n zori, iar o sticlă, două de pălincă încurajau dansul şi sexul liber exprimate. În ’90- ’91 nu era încă decât o singură bodegă în sat, undeva pe dreapta, într-o curte – cineva se „privatizase” şi vindea diverse prostii pe lângă băutura servită la mesele de fier de sub bolta de viţă de vie şi nuci. Apoi lucrurile s-au precipitat. Galopant, de la an la an, „întreprinzătorii” ofereau camere tot mai confortabile celor ce veneau din curiozitate sau din întâmplare şi nu mult a durat până s-a ridicat prima vilă. Turiştii de masă au descoperit rapid că e mai ieftin şi mai cochet să iei o cameră aici decât la hotelurile vechi comuniste intrate pe mâna rechinilor din staţiuni. În plus e mai frumos, mai original. Vechii vilegiaturişti s-au trezit împresuraţi de tineri gălăgioşi, neobosiţi, dornici de dezmăţ şi bravadă. Rebelii entuziaşti post-decembrişti au cotropit locul şi şi l-au adjudecat. Se potrivea mănuşă: spaţiu larg neîngrădit pe plaja pustie pentru nudism (forma primară de libertate pe care au descifrat-o), focuri pe plajă (ca-n filme, ca-n haiducie), dans neobosit, sex şi băi nocturne în mare ( energie şi alcool), cazare ieftină sau gratuită la cort, locaţie îndepărtată cu iz de „capătul lumii”. Ofertele s-au pliat îndată pe dorinţele celor ce cereau băutură, muzică şi inedit. Au apărut cherhanale şi localuri din nimic, baruri improvizate şi gherete non-stop, o paradă colorată de idei trăznite şi originale. Iar pentru că era locul unde vedeai cei mai mulţi bărbaţi cu plete şi barbă şi pentru că, aşa cum spuneam, vamaioţii aveau acces la cultura, implicit şi muzicală, europeană şi ascultau rockul impecabil şi fără moarte al anilor 60-70, au venit concerte, festivaluri şi alte manifestări artistice pe genul rock, folk cu tot tămbălăul aferent. Şi deja putem vorbi de noul spirit confecţionat iute ca o scamatorie, de noua tentă dată Vămii, pe care azi o tot trâmbiţăm drept „adevăratul spirit al vămii”- când de fapt, nu e decât haina lucrativă şi împopoţonată cu care am îmbrăcat un loc unic şi inefabil sufocându-l.

Mda, spiritul Vămii a dispărut treptat din aceste locuri. Dacă libertatea însemna linişte şi relaxare în comuniune cu natura, dacă însemna să te poţi plimba la malul mării , să poţi admira un răsărit magic sau dansul pescăruşilor la apus fără să te deranjeze nimeni, acum libertatea înseamnă gălăgie, mizerie şi haos. Înseamnă să-ţi faci loc cu coatele printr-o mulţime de oameni beţi sau drogaţi, să-ţi astupi urechile de vacarmul celor 3-4 muzici care se aud simultan ca să admiri marea ce aduce la mal ambalaje goale pe nisipul plin de coji de seminţe. Mâncarea şi cazarea, cu mici excepţii, sunt scumpe şi nesatisfăcătoare, supra aglomeraţia de oameni, de construcţii şi de maşini este sufocantă exact ca-n orice staţiune românească tradiţională.

Din fericire spiritul adevărat al vămii a rămas în memoria şi sufletele celor care l-au înţeles şi apreciat şi se găseşte în alte locuri pe care, cu învăţătură de minte, nimeni nu le mai popularizează inutil. Ele există doar pentru bucuria celor care le găsesc şi oferă libertatea şi distracţia, garantat.

Deci nu mai bateţi toba cu vorbe goale şi nu ne mai chemaţi să „reînviem spiritul Vămii”. Chemaţi-ne în staţiunea Vama Veche şi atât!