aşteptăm, ce să facem…


sub soare


de vara


 

Am o fotografie superba. In cap. Pur si simplu, treceam intr-un anumit moment printr-un anumit loc, intr-o anumita conjunctura si mi s-a pus dinainte un cadru perfect, pe care, din lipsa de alte mijloace tehnice, l-am intiparit in memorie. Il reproduc acum prin cuvinte.

Ceas de seara devreme sau dupa-amiaza tarzie, intre 7 si 8. Autostrada A2, in plin camp. Stanga, dreapta verde in diferite nuante si degradeuri, punctat cu rosu de maci. In fata, cerul pana la pamant albastru de cerneala. Vin din ploaie, ma indrept spre furtuna. Din spate, prin norii ingramaditi, strapunge soarele si poleieste totul cu aur: gardul despartitor de pe mijlocul autostrazii serpuieste verde-auriu, asfaltul gri capata luciu de oglinda, masina pare slefuita in diamant, iarba verde-uda pare presarata cu licurici. Departe, fulgere mai brazdeaza cand si cand… Toate culorile sunt vii si ude, accentuate de lumina venita piezis de la soare. In fundal, din cauza furtunii, cerul pare ca sta pe pamant sau iese din el…

O vedeti?