Blogosfera de turism. Stop cadru.

Am plecat spre Vamă cu un sentiment amestecat, de nostalgie şi curiozitate. Locul părea desprins din timpuri vechi, de mult apuse, acţiunea era nouă şi incitantă. Autocarul Young Tours e cochet, spaţios şi primitor. Ne-am îmbarcat la Ateneu şi pe-aci ţi-e drumul. Aş fi vrut să am timp să îi cunosc pe toţi participanţii, măcar atât cât să pot spune ceva despre fiecare. Din păcate, timpul a fost scurt şi activităţile bogate, aşa că nu am reuşit pe deplin. Dar pentru că întâlnirea noastră a avut drept scop tocmai întrunirea Blogosferei de turism off line, socializarea şi schimbul de idei şi planuri, voi încerca să fac o trecere în revistă, să vedem cu ce-am rămas. Iată Bloggerii de turism, aşa cum i-am văzut (pe alocuri, intuit) şi cum s-au prezentat ei înşişi în excursia atât de generos oferită de Tudor cu-a lui ingenioasă idee de transport + cazare.

O să încep cu Iulian. El a fost cel care ne-a invitat, propus, explicat, convins, consiliat, conciliat. A adunat o gaşcă haioasă de călători curioşi şi cred că a reuşit să nu dezamăgească pe nimeni. E uimitor cum izbuteşte să fie prezent, activ, actual, enciclopedic în timp ce-şi vede de solicitantul job şi, să recunoaştem, nu prea scrie pe blog. Trans-ferro nu rugineşte, e drept, dar nici nu zbârnâie ca un TGV. E oleacă mai fâşneţ ca un Inter-Regio de-al nostru. Revenind la Iulian, omul, insist să subliniez că e plin de vivacitate, umor şi iniţiativă. Aş putea să continui mult şi bine caracterizarea cu bune şi cu mai puţin bune, căci e singurul pe care l-am mai întâlnit şi cu alte ocazii, dar nu mai adaug decât o imagine. Seara, pe drumul de urcuş extrem de abrupt şi nu tocmai scurt, de la Dalboka spre autocar, cine credeţi că trecea în galop, cu Andrea prea ostenită, purtată în cârcă  şi nechezând în gura mare I-ha-ha!?

Anca de la Funtur. Pe Anca voiam s-o cunosc cu tot dinandinsul. Din dialogurile online, ştiam că avem destul de multe în comun, iar realitatea mi-a confirmat că iubitorii de tango nu pot fi decât minunaţi. Anca este un ghem de energie, de gânduri şi preocupări. Nu cred că i-a tăcut gura un minut (am stat alături în autocar), nu a spus pas la nicio activitate şi în general n-a făcut nazuri de niciun fel. O femeie şi jumătate, care ne-a uimit cu săriturile de pe stânci la Tyulenovo, care aproape m-a convins să îi citesc platforma-program a partidului în care este implicată, fără să îşi propună aşa ceva, ci doar vorbind cu pasiune şi convingere despre politică, un om sensibil care a avut bucuria să vadă lucruri frumoase peste tot unde a umblat (şi nu-s puţine locurile, prin toată lumea), nu în ultimul rând, un om care s-a dus la Macchu Pichu cu multă ambiţie şi la Capri din greşală.

Dana, cea cu Bocceluţa prin viaţă. Dana e o fată cuminte şi serioasă. Sau poate nu e, dar aşa arată. E genul de fată care ţi-ai dori să fie copilul tău, ordonată, îngrijită, pieptănată, dulce. Fără cusur. Desigur, le-o avea ea pe-ale ei, dar până la mine nu s-a văzut ni’ca, jur. A ajuns printre primii la Pura Vida, a făcut tacticos poze la toate camerele şi facilităţile hostelului, poze de ansamblu şi poze cu plaja. Probabil şi-a ales patul şi l-a pregătit minuţios, şi-a despachetat bagajele, apoi a ieşit să bea o bere conştiincioasă. Şi berea şi ea. Pentru o olteancă mi se pare extravagantă, de-a dreptul, cu aceste apucături meticuloase. Dincolo de ele, reconfortant, am descoperit o persoană plină de umor şi seninătate.

Mira şi Cristi de la Vacanţă în doi, aceşti Hercule Poirot ai excursiei. De ce spun asta? Pentru că aveau pălăriuţe şi erau extrem de discreţi. Curioşi, au studiat şi fotografiat totul dar, din păcate, nu am avut prilejul să îi aud împărtăşind din impresii. Aştept să le citesc articolele de după. Nedespărţiţi, tineri şi frumoşi, cred că sunt într-o veşnică vacanţă în doi.

Diana. Pe Diana am iubit-o înainte s-o cunosc, s-o văd sau să-i citesc măcar două rânduri din blog. Ştiu că e absurd, dar aşa sunt unele impulsuri, ilogice. Am intuit că o fată ce poartă numele (bine, fără o vocală) personajului meu literar favorit  trebuie să fie colosală. Şi este. E frumoasă, veselă, super organizată şi organizatoare, îndemânatică, sufletistă, neobosită, creativă. Cred că e şi o nevastă bună, nu ştiu de ce. Are două bloguri, unul de călătorii, unul de handmade, conform celor două hobby-uri ale ei, dar presimt că nu se va opri aici. Deja a inceput şi Free Tour Constanţa.

Cezar. Munţomanul la mare. Acest Călător prin lume cu rucsacul în spate îşi însoţeşte totdeauna vorbele cu un zâmbet împăciuitor. A fost probabil cel mai zen dintre noi, cel mai detaşat deşi, sunt sigură că a înregistrat toate lucrurile frumoase văzute şi întâmplate şi s-a bucurat de ele în modul cel mai sincer şi simplu. Mi-a adresat una dintre cele mai inedite şi simpatice invitaţii primite vreodată: vrei să alergăm puţin pe malul mării?

Alina. Ea  e Călător inspirat, nu de mult timp, nu cu mare experienţă, dar categoric cu o mare dorinţă de a învăţa lucruri noi. A fost copilul care întreabă „de ce”. A pus fiecăruia lângă care s-a nimerit întrebări mai mici şi mai mari, a ascultat cu mirare şi curiozitate. Probabil e auditoriul ideal. Asta până când se va face mare şi nu se va mai opri din povestit propriile întâmplări. A! Şi mai şi bicicleşte.

Noemi. Noemi e năucitoare. Şi vă rog să luaţi sensul bun al acestui cuvânt. Vă explic. Ea a întârziat un pic la start, după ce îşi făcuse bagajul şi se învoise cu o săptămână mai devreme, când crezuse că e plecarea. A sosit în trombă, s-a prezentat, s-a proptit pe picioarele lungi şi superbe şi a zâmbit larg şi nonşalant tuturor. Apoi fiecăruia în parte. S-a mirat franc de faptul că eu arăt cu totul altfel decât zgripţuroaica pe care şi-o închipuia sub pseudonimul meu. A întrebat de Alina pe care voia s-o cunoască numaidecât şi să-i vorbească despre biciclete. De-a lungul călătoriei era mereu unde nimeni nu se aştepta, ori în urmă, ori în altă parte, dar apărea subit zâmbind. A înotat la Tyulenovo printre stânci, s-a aruncat prima în mare când a început ploaia, a scotocit locurile Vămii, s-a risipit şi s-a adunat peste tot şi nicăieri. Şi ne-a povestit cum şi-a făcut praf două aparate foto. Te zăpăceşte şi te farmecă într-un fel unic. Şi scrie şi Poveşti călătoare.

Desiree. Despre ea mi-e teamă că nu pot spune mare lucru. A fost cu noi şi totuşi n-a fost. Dincolo de privirea melancolică şi  alura exotică, Desiree are ceva care o plasează în altă sferă, dincolo de oamenii obişnuiţi. Când nu era în sfera respectivă, vorbea la telefon sau asculta ceva în el. Altfel, îşi doreşte să plece departe, oriunde şi cât mai mult. Hai în India e un indiciu.

Nicky. Călător sau turist? Dumnealui nu e nici una nici alta, ori mai degrabă amândouă şi multe altele. E un personaj, unul hâtru, pitoresc şi şarmant. Nu vă spun decât că şi-a purtat fizicul pe parcursul sejurului într-un veşmânt original, format din ceva şalvari, o galabie ori cum vreţi să spuneţi rochiei ornamentate (care pe mine m-a dus o clipă cu gândul şi la cămeşoaia oltenească) şi o tichie fără moţ. Ne-am întrecut la băut găletuşe specialitatea Pura Vida, apoi am colindat Vama la braţ ca doi înţelepţi până ce am dat în mintea copiilor şi-am zvârlit  hainele de pe noi pentru o baie nocturnă în mare.

George. Această Pilulă de călătorie deloc amăruie. Nu-ş undi o stat iel şî cu cini şadi di vorbâ în toati zilili, da’ ari un acşient moldovinesc delicios. Sper că nu se va supăra pentru această constatare personală. Mi-a plăcut mult de George şi îndrăznesc să mă exprim aşa despre dânsul numai şi numai dintr-o mare admiraţie. Poate eticheta de moldovean simpatic să i-o fi pus şi din cauză că are o tolbă de poveşti pe care le spune cu mare poftă şi umor şi pentru că e un grumand făţiş, cumva un mix de Creangă, Sadoveanu, Pastorel…?

Andrea. Scrie articole serioase şi extrem de bine documentate pe Drum liber şi arată ca o floare plăpândă. Un copil cu ochi inocenţi şi curioşi, un suflet sensibil şi multă ambiţie. Alături de noi, a gustat emoţionată o mulţime de premiere despre care n-am aflat decât după excursie, dintr-o scrisoare deschisă către tot grupul care m-a emoţionat mai mult decât aş vrea să recunosc.

Lucian. Alt blogger care a avut parte de premiere în această excursie şi care s-a bucurat de ele sincer şi copilăreşte, fără mofturi sau reţineri. Lucian e o persoană mult mai veselă decât pare atunci când îi citeşti articolele despre călătoriile prin toată lumea de pe propriu-i blog. Cu noi se pare că şi-a permis să râdă şi să se distreze, ceea ce i-aş sugera să încerce şi în postări, unde e atât de serios încât mă aşteptam să apară scorţos în costum şi cu servietă de afaceri.

Dragoş. Pe el se pare că nimic nu poate să-l mire, pentru că a văzut deja ceva şi mai şi. Oricine i-a stat în preajmă a putut răsfoi ca-ntr-un atlas, prin amintirile scoase de Dragoş una câte una, precum iepuroii din pălărie. Plus câte un zâmbet impecabil în loc de punct la sfârşitul propoziţiilor. Neobosit, a răspuns la toate întrebările curioşilor, a povestit simplu şi sugestiv tot ce i s-a părut relevant din experienţele lui. A sărit de pe stânci la Tyulenovo. A făcut poze, a scotocit după meduze şi crabi pe lângă pontoanele din Balchik, a dat lecţii de chineză în autocar (dacă am reţinut corect, foame se spune ăăă). El pare mereu pregătit de călătorie, Are you ready? A, şi are un hotel plutitor în Deltă. Cred că o să mai auzim de el.

Ştefania şi Mircea. Ei fac Vacanţe în doi. Şi le fac frumos apoi le povestesc şi altora. Pe Mircea n-am apucat să-l dibuiesc, am impresia că nu a stat decât o seară, însă pe Ştefania am reuşit s-o observ. M-a atras ca un magnet de energie bună. Cred că e o prietenă excelentă. Are o senitătate şi o lejeritate în comunicare care o fac plăcută şi populară. O completează frumos pe Diana, cu un ton mai jos la vorbărie, cu o notă mai sus la răbdare.

Sorin. Acest Dexter al blogosferei. Cred că nu exagerez dacă am intuit ceva geniu în privirea lui focusată prin vizorul camerei de fotografiat sau scormonind în zări după avioane. Are Airlines travel, despre călătorii şi tot felul de alte activităţi conexe, în lucru. Ca orice creier dotat, e mereu atent, e serios, dar şi un pic, dar numai un pic, maliţios. Când spun serios, mă gândesc nu la o figură rigidă, fără zâmbet, ci la faptul că de mult n-am mai întâlnit un tânăr atât de conştient, ancorat în realitate, de pus pe treabă şi hotărât. O să ajungă departe.

Am lăsat la urmă gazdele noastre, care merită şi ele un cuvânt, două. Tudor şi Anda. Frumoşi, tineri, entuziaşti, pozitivi, muncitori. Ne-au molipsit cu energia bună care le umple viaţa, probabil. Ne-au răsfăţat. Am apucat, printre multe activităţi plăcute pe care noi ni le-am îngăduit, ori chiar ei ni le-au oferit, am apucat, zic, să schimbăm câteva idei cu Tudor despre planurile lui, despre plusuri, despre minusuri, despre feedback şi propuneri diverse. Nu spun decât că mă aştept la tot felul de surprize plăcute din partea lor în viitor. Un viitor frumos. Pentru toate astea şi încă pentru toate pe care nu am apucat să le spun sau care vor urma, pentru un exemplu extraordinar şi o iniţiativă de invidiat, pentru că mă bucur să am ocazia: Mulţumim, Domnule Tudor!